|
Prim-ministrul Vlad Filat a adresat felicitări omologului său rus
Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Vlad Filat a adresat un mesaj de felicitare omologului său rus Vladimir Putin cu ocazia victoriei obţinute în alegerile prezidenţiale care au avut loc pe data de 4 martie, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului.
Vlad Filat i-a urat lui Vladimir Putin sănătate, prosperitate şi succes în această funcţie importantă. Prim-ministrul şi-a exprimat convingerea că relaţiile de cooperare dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, bazate pe respect reciproc, se vor dezvolta dinamic şi în continuare în beneficiul popoarelor celor două state.
|