16 04/2017

Creştinii ortodocşi şi cei catolici sărbătoresc cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii - Sfintele Paşti

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Sfintele Paşti – sărbătoarea luminii şi a bucuriei, considerată cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care semnifică Învierea Domnului.

Sărbătorile pascale se desfășoară pe durata a trei zile. Paștele, ce semnifică Învierea lui Iisus Hristos, este marcat în acest an la aceeași dată, de creştinii de toate riturile - ortodocşi şi catolici, o situație rară, în condițiile în care bisericile occidentale celebrează Paștele potrivit calendarului gregorian, în timp ce bisericile orientale utilizează calendarul iulian.

Sfintele Paşti este precedat de o lungă perioadă de post, iar în ultima săptămînă din Postul Mare, numită Săptămîna Patimilor, se sărbătoreşte intrarea lui Isus Hristos în Ierusalim.

În ajunul de Paşti, creştinii îşi pregătesc coşul cu bunătăţi şi merg la sfinţirea bucatelor, iar în dimineaţa acestei zile, fiecare se spală pe obraji cu un ou alb şi unul roşu. Acest ritual simbolizează putere şi puritate. Totodată, credincioşii ciocnesc ouă roşii, care semnifică viaţa cea nouă, primită prin Sîngele Mîntuitorului. 

În 2016, Sfintele Paşti a fost sărbătorit pe 1 mai. Paștele va mai fi sărbătorit de toți creștinii la aceeași dată în 2025, conform Bisericii Ortodoxe Grecești.