11 10/2016

Oameni de afaceri din R. Moldova şi Belarus s-au întrunit la Chişinău

Circa 100 de oameni de afaceri din R. Moldova şi Belarus s-au întrunit astăzi la Chişinău, în cadrul unui Forum economic.

Prezent la deschiderea Forumului, Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip a salutat participanţii şi a subliniat că vizita delegaţiei belaruse, condusă de Prim-ministrul Andrei Kobeakov, este o dovadă că relaţiile dintre cele două ţări sînt foarte bune. R. Moldova este interesată de realizarea proiectelor de dezvoltare în mai multe domenii cu Belarus, a mai spus premierul şi a exprimat convingerea că forumul va contribui la extinderea relaţiilor comercial-economice dintre ambele state.

La rîndul său, Prim-ministrul Republicii Belarus Andrei Kobeakov a menţionat că piaţa belarusă a fost şi este deschisă pentru agenţii economici moldoveni. În context, oficialul a precizat că comerțul exterior dintre Belarus şi Moldova este în ascensiune, în șapte luni ale acestui an, fiind înregistrată o creștere de 10% a schimburilor comerciale între cele două țări, pînă la nivelul de 150 mln USD.

Sergiu Harea, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a R. Moldova, a specificat că instituţia pe care o conduce are o colaborare foarte bună cu instituţiile similare din Belarus, întru dezvoltarea cooperării dintre oamenii de afaceri din cele două ţări. Aceeași sursă a precizat că CCI are semnate 14 acorduri de colaborare cu Camerele de Comerţ şi Industrie din oraşele belaruse Vitebsk, Gomel, Moghiliov şi Grodno. „Sînt convins că Forumul de astăzi va da un nou impuls extinderii cooperării economice dintre ţările noastre şi va deschide noi posibilităţi pentru stabilirea contactelor de colaborare între antreprenorii din Moldova şi Belarus”, a precizat Harea.

În cadrul Forumului, au fost semnate nouă contracte de colaborare dintre producătorii autohtoni şi belaruşi.

Forumul economic a fost organizat de CCI a R. Moldova în colaborare cu instituția similară din Belarus.