10 07/2020

Ambasada României la Chișinău a venit cu mai multe precizări privind condițiile de intrare a cetățenilor altor state, pe teritoriul României

Ambasada României la Chișinău a venit cu mai multe precizări privind condițiile de intrare a cetățenilor altor state, pe teritoriul României. Astfel, cetățenii străini și apatrizații nu au acces, cu câteva excepții. Iată excepțiile:

a) membri de familie ai cetățenilor români; b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România; c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene; d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, și anume cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare; e) personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar; f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare; g) pasageri care călătoresc din motive imperative; h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Cetățenii Republicii Moldova, ca și ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepții enumerate mai sus nu au dreptul de a intra pe teritoriul României.

Persoanelor, care se încadrează în excepțiile prevăzute mai sus și intră în România, nu li se mai impune măsura izolării/ carantinei începând cu data de 2 iulie 2020 (suspendarea acestei măsuri este temporară, existând posibilitatea reintroducerii acesteia, în funcție de evoluțiile epidemiologice din România).

Toate persoanele care tranzitează România și nu prezintă simptome specifice infecției cu noul coronavirus, indiferent de țara de proveniență sau destinație, sunt exceptate de la măsura izolării. Se recomandă ca tranzitul să se facă neîntrerupt, utilizând coridoarele umanitare special create în acest sens.