15 05/2017

CEC a anunțat rezultatele preliminare ale alegerilor locale desfășurate în șapte localități

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat astăzi rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi desfășurate ieri în șapte localități ale țării.

Potrivit Serviciului de presă al CEC, primarii au fost aleși în șase din cele șapte localități, unde a avut loc scrutinul. Este vorba de comuna Pervomaisc, raionul Căușeni, unde a fost ales în funcția de primar Valeri Curuci (PSRM). În comuna Țipala, raionul Ialoveni a fost ales în funcție Ilie Castraveț (PDM). Totodată, în satul Ulmu, r-nul Ialoveni a fost ales primar Veaceslav Druceanu (PDM).

În satul Racovăț, raionul Soroca a fost ales în funcția de primar Ion Borozan (PDM), iar în orașul Tvardița, raionul Taraclia a fost ales Zahari Parmacli (candidat independent). La fel, în satul Mereni, r-nul Anenii Noi a fost aleasă în funcția de primar Ludmila Colesnic (PL).

Conform CEC, în satul Hirova, raionul Călărași, Comisia va anunța al doilea tur de scrutin, întrucît niciunul dintre candidați nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate.

Rezultatele finale ale scrutinului de ieri urmează a fi făcute publice ulterior.