14 10/2017

Chișinăuienii sărbătoresc Hramul oraşului

Capitala Republicii Moldova marchează astăzi 581 de ani de la prima atestare documentară, eveniment ce coincide cu Hramul oraşului, când creştinii ortodocşi de stil vechi prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului.

Manifestările consacrate acestei sărbători au demarat în dimineaţa zilei la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Inaugurarea oficială a sărbătorii „Hramul oraşului Chişinău" va avea loc în jurul orei 11.00 în scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului". Începând cu ora 12.00 şi până seara târziu, chişinăuienii vor putea admira activităţile organizate pe platourile de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, amenajate de preturile de sector.

Seara locuitorii şi oaspeţii capitalei sunt aşteptaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale la un concert în care vor evolua Orchestra Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici", interpreţii Mihai Munteanu, Mariana Bulicanu, Ana Cernicova, Dara, Tania Cergă, Lilian Severin, Cristina Scarlat, Andrei Glavan, Orchestra municipală condusă de frații Advahov, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Igor Rusu, Igor Cuciuc, Stela Botez, Eva Timuș, Diana Brescan, Iuliana Beregoi, Angelina Corjan, Ricu Vodă, Radu Dolgan și Lidia Botezatu, surorile Osoianu. Invitatul special al sărbătorii va fi interpretul din România Ștefan Bănică. Spectacolul va culmina cu un focuri de artificii.

Autorităţile anunţă că pe parcursul zilei de 14 octombrie şi până în dimineaţa zilei de 15 octombrie, în centrul capitalei vor fi impuse restricţii de circulaţie. Astfel accesul transportului rutier va fi închis în perimetrul străzilor Ismail - M. Viteazul.

Pe 14 octombrie este sărbătorit hramul în mai multe localităţi din ţară. Potrivit bisericii ortodoxe, Minunea Acoperământului Maicii Domnului s-a petrecut în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon al VI-lea cel Înţelept (886-912). Maica Domnului a apărut în timpul unei privegheri de toată noaptea, înconjurată de sfinţi, rugându-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.