16 09/2016

Comisia de Stat a aprobat proiectul Strategiei Naționale de Apărare

Comisia de Stat pentru elaborarea Strategiei Naționale de Apărare (SNA) a aprobat astăzi cu unanimitate de voturi proiectul documentului dat.

Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, președintele Comisiei pentru elaborarea SNA, a menționat că Strategia este un ghid pentru reprezentanții instituțiilor direct implicate în asigurarea apărării, dar și un manual pentru cetățenii Republicii Moldova. „SNA-ul vine să întrerupă o perioadă de absență gravă în domeniul apărării și constituie un punct de pornire pentru un șir de acțiuni de reformare, modernizare și adaptare a sistemului de apărare la nou context geopolitic”, a spus ministrul Apărării.

Șeful echipei de reformă strategică a Apărării, responsabil pentru implementarea pachetului de asistență în cadrul Consolidării Capacității de Apărare (DCB), Keith A. Dunn, a declarat că elaborarea documentului este un prim pas în reforma sectorului de apărare. Potrivit acestuia, urmează elaborarea Strategiei Militare — document care trebuie să conțină o analiză minuţioasă a necesităţilor reale pentru domeniul militar, structura forțelor armate, precum şi acoperirile bugetare.

Keith A. Dunn a mai spus că echipa de experţi va continua să ofere asistenţă şi expertiză Ministerului Apărării în cadrul Pachetului DCB.

Potrivit lui Aurel Fondos, Secretar de Stat la Ministerul Apărării, proiectul SNA a fost analizat şi dezbătut public de experţi în securitate şi apărare din mediul asociativ şi academic, recomandările cărora au fost incluse în Strategie pentru îmbunătățirea documentului.