19 12/2019

Copiii din 5 centre de plasament din țară au vizitat Președinția

 

Ieri, în ajun de Sfîntul Nicolae, 130 de copii din 5 centre de plasament din diverse raioane ale țării, au venit în vizită la Președinție.

Copiii au adus magia sărbătorilor de iarnă prin urările de bine, prosperitate și belșug, exprimate în tradiționalele noastre colinde. De asemenea, vizitatorii au privit cu mare entuziasm programul artistic prezentat de ansamblul „Picături Muzicale” și orchestra prezidențială, după care au efectuat o excursie ghidată prin sediul instituției prezidențiale.

Dat fiind faptul că Sfîntul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor nevoiași, dar și moșul care aduce daruri, Președintele țării, Igor Dodon, împreună cu Prima Doamnă, Galina Dodon, au oferit fiecărui copil, cadouri din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”.

Cuplul prezidențial a remarcat că îi bucură faptul că reușesc să aducă un strop de bucurie și zîmbet pe chipurile copiilor și să răspîndească magia sărbătorilor de iarnă în inimile acestor micuți.

În final, șeful statului le-a transmis sănătate, bucurii și copilărie fericită menționînd faptul că va face tot posibilul pentru a crea un viitor luminos tuturor copiilor din țara noastră