22 04/2020

De astăzi, localurile și restaurantele din Republica Moldova au permisiunea de a vinde produsele în regim de catering

Localurile și restaurantele își pot vinde produsele la pachet și în regim catering. O asemenea decizie a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale, asta deși unele localuri prestau deja astfel de servicii pe perioada stării de urgență.

„Urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu cu reprezentanții sectorului HORECA,  se permite, începând cu ziua de mâine (22 aprilie – n.r.), comercializarea produselor la pachet și în regim catering de către unitățile de alimentație publică. Cu excepția bufetelor express, vânzătorilor ambulanți la tonete, cărucioarelor mobile care vând mâncarea, prepararea hranei la standuri, activitatea restaurantelor și a barurilor conexe transportului”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.  

Amintim că premierul Ion Chicu a anunțat că, în funcția de evoluția stării epidemiologice, unele activități ar putea fi reluate, treptat, începând cu data de 27 aprilie curent.