26 03/2019

FMI va continua să ofere suport țării noastre

Fondul Monetar Internațional (FMI) va continua să ofere suport țării noastre și va monitoriza rezultatele înregistrate. Despre aceasta a comunicat Ruben Atoyan, șeful echipei de experți a FMI, care se află în vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialul a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, și cu ministrul Finanțelor, Ion Chicu. 

Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat că oficialii au discutat despre rezultatele economice înregistrate de țara noastră în anul 2018, planul de acțiuni privind implementarea programelor pentru anul 2019, precum și prognozele macroeconomice pentru anul acesta.

Chiril Gaburici și-a exprimat aprecierea pentru suportul acordat de FMI țării noastre și a reiterat necesitatea de a duce la bun sfârșit implementarea agendei de reforme. De asemenea, ministrul a informat misiunea FMI despre măsurile întreprinse de guvern pentru a facilita și dezvolta activitatea mediului de afaceri.

„Muncim continuu la pachetul de legi menit să îmbunătățească condițiile de activitate pentru mediul de afaceri. Atragerea investițiilor străine, crearea locurilor noi de muncă bine plătite rămân, în continuare, priorități ale guvernului și pentru anul 2019”, a precizat Chiril Gaburici.

În context, reprezentanții misiunii FMI au remarcat evoluțiile pozitive înregistrate de Republica Moldova în ultima perioadă și au încurajat autoritățile să continue implementarea reformelor în toate sectoarele, în mod special financiar-bancar, energetic și fiscal.

O misiune a FMI, condusă de Ruben Atoyan întreprinde, în perioada 25-29 martie, o vizită de lucru la Chișinău.