07 10/2019

Guvernul nu va tolera implicarea funcționarilor publici și a angajaților statului și nu va admite utilizarea resurselor administrative în campania electorală

,,Acest Guvern nu va tolera implicarea funcționarilor publici și a angajaților statului în campania electorală în timpul programului de lucru. De asemenea, nu va admite nici într-un caz utilizarea resurselor administrative”. Declarația a fost făcută de către Secretarul General al Guvernului, Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă.  În acest sens, astăzi oficialul a semnat și o indicație adresată autorităților publice, în care cere acestora să trateze echitabil toți concurenții electorali.

 

Documentul mai stabilește ca nimeni dintre funcționarii publici să nu fie obligat să participle la întrunirile organizate de candidații electorali, desfășurarea evenimentelor în afara orelor de muncă și să nu fie afectată actitivitatea instituției.

 

Andrei Spînu a menționat că orice abatere de la aceste principii va fi prompt investigată și sancționată conform legii, iar principala sarcină a actualei guvernări este să asigure desfășurarea unor alegeri libere și corecte. În context, Secretarul General a spus că autoritățile investighează 2 cazuri ce vizează implicarea instituțiilor publice în campanie electorală. Prima ar fi o agenție de stat din raionul Orhei care utilizează baza de date de contacte a beneficiarilor pentru a-i telefona și îndemna să voteze un anumit concurent electoral, iar în al doilea caz, a fost sesizată Poșta Moldovei, care pe lângă revistele abonaților - mai distribuie și materiale electorale.

 

Totodată, Guvernul a înaintat mai multe demersuri către Serviciul Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, MAI, Serviciului Vamal și SIS pentru a verifica tranzacțiile dubioase care vin din afara țării în timpul campaniei electorale și a nu admite folosirea acestor bani în finanțarea partidelor. Suplimentar, Executivul a solicitat instituțiilor publice să verifice neadmiterea coruperii alegătorilor, iar lucrătorii din domeniul asistenței sociale să distribuie ajutoarele sociale în strictă conformitate cu legea.

 

Secretarul General a mai precizat că la indicația Prim-ministrului Maia Sandu, a fost creat Grupul de lucru interinstituțional pentru coordonarea monitorizării administrației publice centrale orientate spre asigurarea bunei desfășurări a alegerilor din 20 octombrie 2019. Grupul de lucru a avut discuții cu mai multe instituții publice pentru a identifica donațiile suspicioase în perioada campaniei electorale.

 

Și de această dată, Ministerul Afacerilor Interne va avea un rol important în urmărirea și investigarea cazurilor de corupere a alegătorilor. „În perioada 8-10 octombrie, în comun cu Centrul pentru Instruire Continuă în domeniul electoral, 85 de funcționari din cadrul MAI vor avea parte de instruire în acest domeniu, inclusiv despre responsabilitățile Poliției în ziua alegerilor”, a declarat Secretarul de Stat al MAI, Ianuș Erhan.

 

La final, Secretarul General al Guvernului a îndemnat reprezentanții mass-media, dar și  cetățenii să nu fie indiferenți față de abuzurile la care sunt martori și să ia atitudine, sesizând organele competente. „Vă rog să nu vă mai fie frică. Republica Moldova s-a eliberat. Urmează un scrutin electoral pe care noi toți ni-l dorim a fi liber și corect. Fiți parte a procesului electoral și nu permiteți încălcări și abuzuri! În cazul în care veți fi martori ai abuzurilor și încălcărilor, vă rugăm să vă adresați Comisiilor de circumscripție, Poliției sau Serviciului 112, în cazuri de urgență”, a reiterat Andrei Spînu.