02 09/2019

A început sesiunea de toamnă a Parlamentului

Sesiunea de toamnă a Parlamentului a început luni, 2 septembrie, iar deputații au revenit la muncă. O dispoziție în acest sens a fost semnată de președintele legislativului, Zinaida Greceanîi. 

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, Biroul permanent urmează să se convoace și să decidă când va avea loc prima ședință plenară din noua sesiune.

Sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului s-a încheiat pe 31 iulie, în cadrul acesteia fiind organizate 16 ședințe plenare și adoptate 76 de acte legislative. De pe 1 august deputații au plecat în concediu, iar la mijlocul lunii august aceștia au revenit la muncă și s-au întrunit într-o sesiune extraordinară, la care au adoptat mai multe proiecte.

 

Conform prevederilor legale, parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.