Mănăstirea Curchi este o mănăstire de călugări din Republica Moldova, una din cele mai însemnate monumente ale arhitecturii basarabene. Este situată în Codrii Orheiului, pe teritoriul satului Curchi, raionul Orhei. Ca ansamblu arhitectural s-a constituit în secolele XVIII - XIX. Este compusă din cinci biserici, două clădiri cu chilii, stăreție, mai multe încăperi auxiliare, o livadă, un schit cu arhondaric aflat la 500 m de Mănăstire și un bazin de piatră. Biserica "Nașterea Maicii Domnului", construită în 1775 de către Iordache Curchi, este un exemplu de stil neobizantin, iar biserica "Sf. Nicolae" (1808 - 1810) este construită în stilul clasicismului cu elemente de baroc. Tot ansamblul e înconjurat de un zid înalt de piatră. În perioada sovietică mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie.

De prin anul 2002 la mănăstire au avut loc lucrări de reparație și renovare, care s-au finalizat abia spre 2014. Pe teritoriul Mănăstirii viețuiesc circa 30 de călugări. Stareț al Mănăstirii Curchi este Arhimandritul Siluan, Exarh al Mănăstirilor din Moldova, căruia pentru meritele în domeniul credinței creștine i-a fost conferit titlul onorific de Om emerit.

Mănăstirea Curchi, cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, este una din cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldovenești din Basarabia. Ea e așezată în județul Orhei pe valea apei Vaticiu, la o depărtare de 12 km de orașul Orhei și la 55 km de Chișinău, capitala Republicii Moldova. Mănăstirea e situată în partea dreaptă a văii Vatici la poalele pădurii ce poartă denumirea de „Codru”, care în același timp este prelungirea codrilor Orheiului pe unde au trecut arcașii lui Ștefan. Mănăstirea are un trecut cultural și religios de două secole și jumătate. Această mănăstire se considera pe timpuri, cît și în prezent, a fi “cea mai frumoasă și mai vestită mănăstire din Basarabia” Potrivit unor legende, Mănăstirea Curchi, a fost întemeiata de către Ștefan cel Mare, iar ca ansamblu arhitectural s-a format mai târziu, in veacurile XVIII-XIX. Dar această versiune este greu de verificat pentru că nu are un suport documentar. Cea mai plauzibilă versiune rămâne că Mănăstirea Curchi a fost întemeiată în anul 1773 de către frații Iordache și Mihail Curchi, care la început au construit un modest schit din lemn, iar mai târziu au zidit primele biserici din piatră. Despre cei doi frați se știe că au îmbrățișat apoi viața monahicească, purtând numele de monah de Ioan și, respectiv, Manasie. Așezarea mănăstirii Curchi e de o frumusețe rară, datorită livezilor și pădurii ce o înconjoară, dîndu-i tonul verde, din care apar bisericile și clădirele albe ca niște puncte strălucitoare, atrăgând privirile tuturor trecătorilor și vizitatorilor care rămân fermecați de frumusețea locului, a cărui imagine se întipărește adânc în sufletul lor. Manastirea-Curchi 2 Ca ansamblu arhitectural aceasta s-a constituit in secolele XVIII-XIX, fiind compusa din cinci biserici, stăreție, case clădiri cu chilii, trapeză, turn la intrare, zid. Prima biserica fiind una din lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, construită în jurul anului 1775 de către Iordache Curchi, ctitor și primul stareț al schitului. La 21 septembrie 1810 se sfințește prima biserică de piatra, în cinstea Nașterii Maicii Domnului, ctitoria lui Toader Sabău, căpitan la Dubăsarii Vechi, care avea în seama 12 vaduri. Tot el înzestrează mănăstirea cu 550 ha pămînt; la 1808 donează moșia Pripiceni de 780 ha, case in Chișinău, unde se face metocul mănăstirii. Moare la 20 februarie 1814, dar nu înainte de a primi călugăria, primind numele de Filaret, înmormântat în pridvorul bisericii. Biserica de iarna, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, împreuna cu stăreția veche, au fost ridicate la 1843, dar a fost sfințită abia în 1847. Până în prezent pe peretele altarului se păstrează icoana sfântului. Biserica de vară sau biserica mare, cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” a fost ridicată între anii 1866-1872, din banii mănăstirii, din banii adunați cu condica de milă, dar s-a folosit și piatra de la biserica veche a lui Toader Sabău. În cimitirul mănăstirii a fost zidita între anii 1908-1909 o bisericuță în cinstea ”Tuturor Sfinților”, care servește mai ales pentru serviciul divin, atunci cînd moare cineva din călugări. La o depărtare de 80 metri spre nord-vest de la biserica mare este se înalță biserica Sfîntului Ierarh Nicolae, a cărei început s-a făcut în anul 1914. Finisată și sfințită abia în octombrie 2005. Cu un trecut cultural și religios de peste două veacuri, mănăstirea Curchi se califică printre cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldovenești. Acest loc sacru a fost mereu un focar de cultură și de viată duhovnicească. Anii grei a încercărilor fac ca în 1944 circa 40 monahi se refugiază în România, la mănăstirile Cernica și Căldărușani. Însă în 1958 puterea sovietică a izgonit călugării rămași, a distrus numeroase icoane, a ars literatura religioasă și artistică de circa 4 mii de volume. Bisericile de pe teritoriul mănăstirii, au fost transformate în depozite, sau încăperi auxiliare cu o altă menire decât cea creștină. Istoricul Mănăstirii Curchi de la începutul anilor 60 ai secolului trecut ca și a multor alte mănăstiri din Moldova are o desfășurare tristă, căci anume din această perioadă începe numărătoarea inversă a anilor în care nepăsarea omenească s-a descoperit în toată „plenitudinea” ei. În perioada de la anul 1959, până în a doua jumătate a anilor 90, Mănăstirea nu a avut un stăpân adevărat. La anul 1959, ea a fost înstrăinată forțat de Biserică și în edificiile ei, precum și în bisericile Complexului Monastic Curchi și-a găsit adăpost indiferența. Pe timpul când pe teritoriul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Curchi, s-a aflat spitalul psihiatric, cele 5 biserici ale complexului monahal, precum și edificiile care au servit cândva bunei desfășurări a unei vieți mănăstirești, au fost lăsate la voia întâmplării. Ruinată și aproape distrusă arăta Mănăstirea la 27 august 1999, când conducerea ei a fost încredințată părintelui Arhimandrit Siluan Șalaru, actualul stareț al Mănăstirii Curchi și Exarh al Mănăstirilor din Moldova. Mai mult decât atât, la acel moment, în biserica „Tuturor Sfinților”, din cimitirul mănăstirii, era amenajată o morgă, de pe timpul când aici se afla spitalul psihiatric, iar în interiorul bisericii încă mai erau cadavre umane. O dorința fermă a obștii monahale venită la acea vreme la Mănăstire a fost de a reînălța Mănăstirea pentru a-i reda chipul de altădată și pentru a o face ceea ce a fost ea – una din cele mai bogate mănăstiri din punct de vedere duhovnicesc, material, arhitectural, organizatoric cât și din cel al vieții mănăstirești, căci la momentul închiderii în anul 1958, numărul călugărilor la Mănăstirea Curchi, după cum se știe din documentele timpului, depășea cu mult cifra de 100. Mănăstirea reprezintă nu numai un important centru spiritual, dar și un loc de atracție turistica. Aici cresc și până astăzi stejari seculari, a căror vârstă este estimată la 200-350 de ani. Astăzi la Mănăstirea Curchi, lucrările de reconstrucție și restaurare sunt în plină desfășurare. Renovarea Complexului monastic a necesitat și mai necesită încă, o muncă enormă. De asemenea, în ograda Mănăstirii și în teritoriul adiacent a fost amenajat un parc dendrologic de orară frumusețe. Lucrările s-au desfășurat sub îndrumarea Academicianului Alexandru Ciubotaru, fost director al Grădinii Botanice din Chișinău. Astfel, în Mănăstire au fost sădiți arbori și arbuști, unii de specii rare, care frumos se îmbină cu ahitectura sfintului lăcaș. Astăzi Mănăstirea Curchi și-a schimbat total aspectul față de acum cățiva ani, dar nu este numai un loc în care muncesc zidarii ci și un loc în care viața monahicească, se vrea trăită din plin. Și acest lucru este cel mai important pentru că aceasta este menirea unei Mănăstiri – de a avea o viață spirituală plină și astfel călugării să se poată ruga în pace nu numai pentru ei, dar și pentru toți care își duc viața de zi cu zi în lumea largă. Mănăstirea Curchi, acest rod al credinței strămoșești a fost și rămâne o filă minunată pe care scrie cifra 237 ani. Nu încape îndoială că locașul va deveni, ca pe vremuri, un adevărat focar de evlavie și credință, cetatea spirituală a tuturor oamenilor de bună credință. Am moștenit un bun, trebuie să-l păstram și să-l transmitem la rîndul nostru generațiilor viitoare.