11 10/2016

O alee a scriitorilor clasici şi contemporani a fost deschisă la Corjova, Criuleni

Busturile a şase scriitori (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Ion Proca şi Simion Ghimpu) au fost dezvelite pe Aleea Scriitorilor Clasici şi Contemporani, inaugurată ieri în parcul „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din satul Corjova, raionul Criuleni. Tot aici, au fost sfinţite şi busturile învăţătorului Ion Creangă şi fermierului Afanasie Chiriac, foști membri ai Sfatului Țării, care, în 1918, au votat Unirea Basarabiei cu România.

Evenimentul a început cu un serviciu divin oficiat de către un sobor de preoţi în frunte cu IPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, oameni de cultură, rude ale scriitorilor pomeniţi, săteni.

În discursul său, primarul Gheorghe Ojog a menţionat că şi-a dorit ca această alee să fie construită tocmai în parcul ce poartă numele Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt, care „a stat strajă la hotarele ţării”.

Prezentă la eveniment, Raisa Vieru, soţia regretatului poet Grigore Vieru a mulțumit conducerii satului pentru acest gest de pietate, de înveşnicire a numelor scriitorilor noştri.

„Este o alee a istoriei şi a culturii acestui neam. Îi mulţumim primarului Gheorghe Ojog care a avut o idee atît de inspirată ca să înveşnicească numele celor care au luptat pentru libertatea şi demnitatea noastră”, a subliniat Raisa Vieru.

Busturile celor şase scriitori au fost executate în piatră de Cosăuţi de către sculptorul Grigore Sultan.