14 03/2017

Parlamentari finlandezi s-au arătat interesați de crearea unui grup de prietenie cu Republica Moldova

Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi, la Helsinki, o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului finlandez, Mauri Pekkarinen, și cu vicepreședintele delegației parlamentare finlandeze la Adunarea Parlamentară a OSCE, Kimmo Kivelä.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind evoluţiile relațiilor moldo-finlandeze de diferit nivel, în special pe dimensiunea parlamentară.

Oficialii finlandezi au subliniat cu acest prilej interesul pentru crearea unui grup de prietenie cu Republica Moldova care ar facilita schimbul de experienţă şi bune practici pe linie parlamentară, iniţiativă salutată de ministrul Galbur.

Şeful diplomaţiei de la Chişinău a apreciat importanţa aprofundării dialogului şi cooperării cu reprezentanții Parlamentului finlandez în cadrul diferitelor organizații internaționale precum Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa și Organizaţia Naţiunilor Unite.

La întrevedere a fost evocat interesul Republicii Moldova de a coopera cu Adunarea parlamentară a OSCE şi, în parte, cu parlamentarii statelor membre ale Organizației în domeniile protecţiei drepturilor omului şi securităţii internaţionale, inclusiv în procesul de reglementare transnistreană.

Dialogul privind aceste subiecte a fost continuat de ministrul Galbur şi la întrevederea separată cu Reprezentantul Special în domeniul medierii al Adunării Parlamentare a OSCE, Ilkka Kanerva.