07 05/2018

Peste 100 de tractoare, achiziționate în cadrul proiectului 2KR, au fost transmise fermierilor moldoveni

Premierul Pavel Filip a participat astăzi la ceremonia de transmitere către agricultori a unui nou lot de tractoare, în cadrul proiectului 2KR. Cele 106 tractoare au fost achiziționate din contul tranșei a zecea a grantului oferit de Guvernul Japoniei pentru implementarea proiectului „Agricultura conservativă - dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a soiurilor în Republica Moldova” (2KR).

Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Executivului, prim-ministrul a subliniat că proiectul 2KR, lansat încă în 1999, este un exemplu de consecvență și viabilitate. „Acest lucru ne vorbește despre niște elemente importante cum ar fi atitudinea Guvernului Japoniei. Dincolo de faptul că s-au perindat Guverne aici la Chișinău, această atitudine nu s-a schimbat și noi simțim acest suport”, a spus Pavel Filip, menționând și rolul pe care l-a avut unitatea de implementare a proiectului în asigurarea continuității acestuia.

Până în prezent, peste 4000 de agricultori și-au achiziționat tehnica necesară în cadrul acestui proiect, în condiții avantajoase: plată în rate, dobânda zero, fără garanție bancară sau gaj și cu posibilitatea de extindere a termenului de onorare a plăților. „În plus, au fost create premise pentru ca oamenii să lucreze acasă. În această perioadă au fost create peste 30 de mii de locuri de muncă”, a mai adăugat premierul.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a relevat relațiile de prietenie dintre cele două țări. Oficialul a spus că Japonia va continua să susțină dezvoltarea Republicii Moldova, crearea locurilor de muncă și proiectele cu impact pozitiv asupra vieții oamenilor.

Cu prilejul acestui eveniment, șeful Executivului a accentuat, încă o dată, importanța ramurii agricole pentru economia țării, care asigură aproximativ 12% din PIB, și a specificat că Guvernul va continua să sprijine fermierii din țară. În context, a fost menționată majorarea cu 120 de milioane de lei a fondului de subvenționare, stingerea datoriilor anterioare la acest capitol și efectuarea, actualmente, a plăților la zi.

Totodată, Pavel Filip a menționat că, în epoca informațională, este necesară și o schimbare în agricultură. Astfel, premierul a venit cu un îndemn către fermieri: „Vom face agricultură performantă atunci când vom utiliza tehnică modernă, atunci când vom veni cu tehnologii noi. Această posibilitate pe care ne-o oferă Guvernul Japoniei trebuie utilizată din plin”.

Prim-ministrul a mai spus că pe piața Japoniei se comercializează vin moldovenesc, acesta fiind considerat un vin de calitate. „În același timp, eu cred că există încă multe rezerve și potențial. Știu că aceste tractoare au fost adaptate special pentru munca în vii și livezi. Dacă avem aici fermieri care le vor folosi în vii și mai apoi vor produce vin, aveți ocazia să găsiți tot astăzi și piață de desfacere”, a spus premierul.

Fermierii, la rândul lor, au apreciat condițiile avantajoase ale proiectului 2 KR și calitatea înaltă a tehnicii agricole nipone.

În total, în cadrul proiectului 2 KR au fost acordate granturi în valoare de 24,5 milioane de dolari SUA. Acestea sunt oferite sub formă de tehnică agricolă, până în prezent fiind procurate aproape 9000 de unități.