01 04/2020

Peste 65 mii de declarații de avere și interese personale s-au înregistrat în sistemul informațional ”e-Integritate”

În plină pandemie de COVID-19, care de altfel în ultimele săptămâni a izolat la domiciliu un număr impunător de persoane, utilizarea tehnologiilor informaționale a devenit practic indispensabilă. Un exemplu în acest sens este confirmat de Dna Rodica ANTOCI, Președinte al Autorității Naționale de Integritate

În plină pandemie de COVID-19, care de altfel în ultimele săptămâni a izolat la domiciliu un număr impunător de persoane, utilizarea tehnologiilor informaționale a devenit practic indispensabilă. Un exemplu în acest sens este confirmat de Dna Rodica ANTOCI, Președinte al Autorității Naționale de Integritate, care a prezentat date cu privire la dinamica depunerii online a declarațiilor de avere și interese personale pe parcursul lunii martie. Respectiv, la data de 01 aprilie 2020, în sistemul informațional “e-Integritate” au fost înregistrare peste 65.800 de declarații, din care 9.373 de declarații, au fost depuse în perioada 30-31 martie curent.

“Deși acest proces nu a fost unul ușor, am reușit să ne mobilizăm operativ și să organizăm activitatea, astfel încât să oferim mai ales în ultimele săptămâni ale lunii martie, maxim suport subiecților declarării. În acest sens, angajații ANI, zilnic au consultat telefonic subiecții declarării, privind completarea corectă a declarațiilor de avere, eliberarea semnăturii electronice și crearea pofilelor în Registrul electronic pentru persoanele responsabile din entități. Totodată, țin să precizez că ANI a beneficiat constant de suportul colegilor de la Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, care au acordat zilnic asistență tehnică și consultativă întru asigurarea funcționalității neîntrerupte și securizate a sistemului SIA „e-Integritate” , a ținut să precizeze Dna Rodica ANTOCI, Președinte ANI.

Subiecții declarării, care încă nu au reușit să depună declarația de avere și interese personale, sunt încurajați de Autoritatea Națională de Integritate, să o facă în zilele ce urmează, termenul fiind prelungit pentru o perioadă nedeterminată din cauza stării de urgență instituite la nivel național.

Cu informații detaliate privind Declarațiile de avere și interese personale depuse de subiecții declarării pentru anul 2019, ANI va reveni cu un comunicat de presă, mai târziu,  după cum o făcea și în anii precedenți.