11 09/2020

Primarul general, Ion Ceban, susține realizarea în capitală a compoziției sculpurale „Cușma lui Guguță"

Primăria Chișinău va susține realizarea și amplasarea în oraș a compoziției sculpturale „Cușma lui Guguță", după opera scriitorului Spiridon Vangheli. Despre aceasta a anunțat astăzi primarul general, Ion Ceban, în cadrul evenimentului de prezentare a conceptului sculpturale urbane.

Edilul capitalei a ținut să menționeze că în oraș, pe lângă proiectele de infrastructură și grija față de procesul educațional în situație de pandemie, este necesar de implementat și proiecte de suflet, mai ales că recunoștința pentru opera lui Spiridon Vangheli, care a fost tradusă în peste 40 de limbi, este una de rang internațional și nu vizează doar Chișinăul. „Am o obișnuință să duc lucrurile până la capăt, astfel că urmează să identificăm locul potrivit în centrul capitalei, dar să contribuim și financiar pentru realizarea compoziției sculpturale", a spus Ion Ceban.

La rândul său, maestrul Vangheli a declarat că personajul creat de el, Guguță, este al copiilor, astfel că realizarea sculpturii este o datorie pentru pământul nostru și pentru cei mici. „Încercați de nu-l ajutați pe Guguță, că va trebui să dați socoteală copiilor", a menționat scriitorul.

Ideea creării unei sculpturi urbane, inspirată din scrierile lui Spiridon Vangheli, aparține lui Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, care a spus că prin această inițiativă vom deveni mai cunoscuți pentru turiști, prin ceea ce poate să ne reprezinte, în condițiile când generații de copii au crescut cu povestirile maestrului.

Potrivit autorului ideii, compoziția trebuie să redea esența povestirii „Cușma lui Guguță", adică să fie de dimensiuni mari, sub care să încapă câteva persoane, pentru a face poze. Înălțimea de la postament până la baza căciulii va fi de 1,7 metri. Tot aici va mai fi o oiță și un cocostârc, care ne reprezintă. De jur-împrejurul lucrării, care va fi în stil rustic, vor fi instalate plăcuțe din bronz cu mesaje în limbile orașelor lumii, în care a fost tradusă opera vangheliană. Întreaga compoziție va avea o înălțime de 6-7 metri. E de menționat că pentru amplasarea viitoarei lucrări va fi necesară decizia Consiliului municipal Chișinău, dar și avizul Ministerului Culturii.

Autorul conceptului sculpturii „Cușma lui Guguță" aparține maestrului Veaceslav Jiglițchi, Cetățean de Onoare al capitalei.