16 09/2016

R. Moldova este dispusă să ajute întreprinderile chineze să intre pe piețele UE și CSI

Republica Moldova întotdeauna a considerat Republica Populară Chineză ca fiind o direcție importantă de export al vinului moldovenesc, dar și de cooperare economică per ansamblu. Despre acest lucru a declarat astăzi viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în discursul rostit la cea de-a VI-a ediție a Expoziției Internaționale de băuturi alcoolice, care se desfășoară în provincia Guizhou, China.

Potrivit Serviciului de presă al ME, vicepremierul a mai subliniat că acest eveniment constituie un pas semnificativ în identificarea mai multor oportunități de cooperare economică și de dezvoltare a comerțului bilateral, precum și a fluxurilor de investiții moldo-chineze.

Octavian Calmîc a menționat că în calitate de țară membră a Zonei de Comerț Liber din cadrul CSI și datorită condițiilor preferențiale comerciale cu țările din UE, Moldova poate ajuta întreprinderile chineze, inclusiv cele specializate în domeniul viticulturii și vinificației, să intre pe aceste piețe. ”Dorim să folosim pe deplin avantajele noastre geografice, acestea fiind o punte de legătură între Europa și Asia”, a mai precizat ministrul Economiei.

În adresarea sa către participanții la reuniune, Octavian Calmîc a mai subliniat că dezvoltarea bunelor relații dintre China și Europa de Est creează premise prielnice pentru o cooperare fructuoasă și cu Republica Moldova. ”Sper ca tot mai mulți oameni din China să aibă posibilitatea de a savura vinuri de înaltă calitate fabricate în Moldova şi vă invităm pe această cale să fiți alături de noi la sărbătoarea națională a vinului, care va avea loc în perioada 1-2 octombrie 2016, la Chişinău”, a spus viceprim-ministrul.

Ministrul Economiei Octavian Calmîc întreprinde, în perioada 8 – 10 septembrie curent, o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, unde participă la lucrările celei de-a VI-a ediții a Expoziției Internaționale de băuturi alcoolice și la Summit-ul mondial al producătorilor de vin.