16 09/2016

SUA vor oferi asistență Republicii Moldova pentru dezvoltarea unei guvernări democratice și transparente

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Hotărîrea privind inițierea negocierilor și semnarea unui Acord de asistență între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru realizarea unei guvernări democratice eficiente și responsabile în țara noastră.

Conform Acordului, Guvernul Statelor Unite ale Americii va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 4,2 milioane de dolari. Banii vor fi utilizaţi pentru realizarea proiectelor de   implicare sporită a cetățenilor în procesul decizional din țara noastră, asigurarea unui sistem judecătoresc mai transparent și responsabil, crearea condițiilor optime pentru autoritățile publice în vederea soluționării problemelor cetățenilor. 

De asemenea, Acordul are menirea să mențină relațiile de cooperare dintre Guvern și Statele Unite, contribuind la consolidarea societății civile și a proceselor democratice din Republica Moldova, fortificarea eforturilor pentru reformarea sectorului justiției, combaterea corupției, sporirea credibilității în procesele electorale. 

Acordul bilateral urmează să fie semnat la Chișinău, pînă la sfîrșitul lunii septembrie a.c., și va fi valabil pînă la data de 30 iunie 2021.