06 10/2017

A fost semnat Acordul de readmisie a persoanelor, între Republica Moldova și Ucraina

În cadrul vizitei oficiale a Delegației Ucrainei la Chișinău, condusă de Prim – ministrul, Volodimir Groisman, astăzi, 6 octombrie 2017, a fost semnat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind readmisia persoanelor şi a Protocolului de implementare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind readmisia persoanelor.

Documentul care va contribui la consolidarea cooperării bilaterale, a fost semnat de Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan și Şeful Serviciului Migraţional de Stat al Ucrainei, Maxim Sokoliuk în cadrul unei ceremonii oficiale a delegațiilor din ambele state, în prezența Primului ministru, Pavel Filip.

Acest Acord prevede principii şi norme ce reglementează procedura de returnare şi readmitere persoanelor aflate pe teritoriul celor două State, în cazuri când este încălcat regimul de intrare/ieşire şi şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor, astfel, acesta reglementa procesele migraţionale în vederea combaterii migraţiei ilegale.

Totodată, acesta va permite stabilirea unui mecanism de acordare a unei asistenţe reciproce în vederea implementării eficiente a politicilor de readmisie și realizarea angajamentelor Republicii Moldova în domeniul combaterii fenomenului de migrație ilegală.

De asemenea, acest act reprezintă instrumentele juridico-tehnice de transpunere în practică a modalităţilor de returnare a persoanelor ce au încălcat regimul de şedere pe teritoriile statelor date. Acordul semnat vine să ajusteze baza normativă existentă în domeniul readmisiei la rigorile internaţionale în conformitate cu standardele UE și reprezintă un obiectiv major al Acordului de Asociere.

Menționăm că, tot astăzi, Prim-miniştrii, Pavel Filip și Volodimir Groisman au semnat Foaia de parcurs pentru dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru anul 2018.